Sari la conținut

Despre noi

Mihaela Dragomir

Creștem împreună

 Am început să predau yoga în Constanța  în 2017, dintr-o colaborare. În 2018 am deschis One Yoga Studio – primul studio de yoga oficial din oraș. De atunci, oamenii s-au schimbat. Nevoile lor s-au schimbat. Și practica s-a schimbat odată cu ele.

Am plecat de la corp. Am trecut prin minte. Am făcut yoga medicală. Șamanism. Curățări energetice. Am ajuns la sistemul nervos. Astăzi predau din zona în care corpul vorbește și tu înveți să-l asculți. Nu să-l faci să tacă, nu să-l forțezi să stea în postură și, în nici un caz, să nu-l supui unei dogme scrisă pentru alt secol.

Neuroplasticitate. Somatizare. Răspunsul nervos la experiențe noi. Nu predau yoga ca fitness. Nu predau yoga ca religie. Predau yoga exact așa cum este: o practică pentru omul care trăiește în Constanța, cu tot ce vine cu asta în prezent. Bune și rele.

One Yoga Sibiu - Maria Motora
Maria Motora - Colaborator

Creștem împreună

Când am ajuns la One Yoga Studio și la Mihaela eram deja în căutarea unei forme de yoga terapeutică. Nu mai căutam doar ceva care să-mi placă, ci o practică pe care să o pot înțelege și integra în viața mea.

Am fost mult timp o căutătoare — a mea, a răspunsurilor, a felului în care funcționează mintea, corpul și sufletul meu. Am căutat în multe locuri să înțeleg, să repar, să descopăr. Prin yoga am învățat treptat că nu trebuie să-mi duc energia în zeci de direcții. Că este suficient să rămân în practică, să mă observ, să respir, să simt și să-mi dau voie să trăiesc și să experimentez viața.

Astăzi, yoga este pentru mine un spațiu în care corpul, mintea și energia se întâlnesc și se armonizează. Am descoperit că, pe măsură ce ne apropiem de noi înșine, se schimbă nu doar felul în care ne simțim în corp, ci și felul în care percepem lumea și răspundem la ceea ce ni se întâmplă.

Pe Maria o găsești la One Yoga Sibiu ❤️

Mihaela Antoche - One Yoga Constanta
Adriana Antoche - Colaborator

Creștem împreună

Numele meu este Adriana Antoche și cred că yoga nu este despre cât de mult te poți apleca în posturi, ci despre ceea ce înveți în timp ce cobori și privești dintr-o altă perspectivă.

Misiunea mea este să creez un spațiu sigur unde mintea, corpul și respirația se întâlnesc în armonie.

În clasele mele de Vinyasa Yoga, combin fluiditatea mișcării cu ritmul respirației ajutându-te să eliberezi tensiunile acumulate, fie în corp, fie în minte.